marți, 30 martie 2010

Manhattan (1979)

   Isaac Davis (Woody Allen) este un intelectual romantic care scrie piese de comedie. Recent divortat de Jill (Meryl Streep) care a preferat o dragoste lesbiana, este implicat intr-o relatie cu o prea-frumoasa minora pe nume Tracy (Mariel Hemingway). Din pacate o va cunoaste pe sofisticata si independenta Mary (Diane Keaton) pe care initial o va detesta ca apoi s-o iubeasca si de care va fi, ulterior parasit. Reflectand asupra vietii sale, Isaac se va intoarce la tanara Mary, uimit de maturitatea si de determinarea unui femei indragostite care are doar 17 ani. Insa adevarata si unica dragoste a lui Isaac este New York-ul, pentru ca recunostinta si admiratia lui Woody Allen pentru orasul natal transcende prin pelicula, inducand spectatorului un soi de religiozitate atunci cand personajul sau descrie "Marele Mar".
   Ca intotdeauna, scenariul este briliant, psihologic, inteligent dar crispat, cu replici acide. De altfel, filmul are ceva din "Annie Hall" cu personajele sale nevrotice, dependente de psihanaliza.
   In plus, sa o vedeti pe Maryl Streep la inceputul carierei poate fi o experienta interesanta    Per total, o productie care merita o vizionare pe an si implicit, o nota mare, spre 8.5. Parerea mea!

luni, 29 martie 2010

Kagemusha (1980)

   Deoarece in urma cu cateva zile s-a sarbatorit centenarul nasterii lui Akira Kurosawa am gasit de cuviinta sa omagiez memoria marelui regizor japonez vizionand acest film. Treaba nu tocmai usoara avand in vedere durata productiei (3ore), limba(japozeneza, desigur) dar, mai ales, natura sa epica care-l face destul de greu de digerat.
   In 1572, Japonia medievala este in razboi civil. Cele mai puternice 3 clanuri isi disputa suprematia asupra capitalei Kyoto. Atunci cand lordul razboinic al celui mai puternic clan este ranit in lupta si moare, generalii sai decid sa foloseasca o sosie pentru a-si tine la respect dusmanii. Impostorul, in persoana unui marunt hot, va suferi o transformare dramatica, parand a fii posedat de spiritul marelui razboinic. Desi nu stiu foarte multe lucruri despre istoria timpurie a tarii soarelui-rasare, se pare ca filmul respecta adevarul istoric, Shingen Takeda fiind intr-adevar o figura marcanta a evului mediu japonez, partea cu tainuirea mortii sale fiind, de asemenea, adevarata.
  Productia este grandioasa, Kurosawa depasindu-si bugetul. Sute, poate mii de figuranti si cai, costume elaborate, totul desfasurat pe arii extinse. De altminteri, George Lucas si Francis Ford Coppola il vor ajuta sa termine filmul, convingand 20th Century-Fox sa-i acorde necesarul de fonduri contra drepturilor internationale de difuzare. In special finalul este magnific, tabloul campului de lupta de dupa batalie fiind greu de urmarit fara o reactie emotionala. Akira Kurosawa reuseste , ca intotdeauna, un film cel putin deosebit, cosolidandu-si pozitia fruntasa intre cei mai straluciti regizori ai planetei. Cel putin 8, este nota. Parerea mea!

Armored (2009)

  Avand o distributie generoasa filmul mi-a atras atentia. Matt Dillon, Jean Reno, Laurence Fishburne, Milo Ventimiglia reprezinta destule motive pentru care poti  alege un film. Unde mai pui ca fanii serialului "Prison Break" il pot revedea pe Amaury Nolasco. Asadar, avand in vedere si titlul, mi-a zis ca e un film perfect de vazut la o bere si niste babic. Si n-am gresit prea tare!
  Mare parte din cei enumerati mai sus intruchipeaza niste lucratori la o firma de transport valori. Mai precis, transport cu masini blindate. Dar cum banul e ochiul lui necuratu', 6 astfel de paznici model se decid sa insceneze un mic jaf de 42 milioane $. Veriga slaba va fi unul dintre ei care, mustrandu-l constinta la maxim, se razgandeste si de aici toata drama: fiind amenintat cu decesul, acesta va reusi dupa nenumarate si incredibile incercari sa-si anihileze toti amicii, in timpul procesului salvand si viata celor care intamplator se aflau pe acolo. Clasic!
  Pana la urma, am primit exact ce ma asteptam: un film usurel de duminica, a carui singura pretentie este sa fie vizionat indiferent de critici. Pentru ca a-l critica ar fi similar cu a da vina pe Fanta pentru ca n-au fost coapte portocalele. Nota 6. Parerea mea!

Million Dollar Baby (2004)

  Din intamplare am dat in seara de 27.03 pe ProCinema. Filmul abia incepuse si efectiv nu m-am putut abtine sa nu-l revad. In general, nu suport sa vad filmele de pe anumite posturi, pentru ca vreau sa fumez cand am eu chef nu cand vor ei sa dea reclama (adica la faza cea mai importanta, cel mai adesea!). Dar asta e alta discutie, important e ca am facut o exceptie! Iar pentru nefericitii care nu l-au vazut inca, am sa fac un efort sa-l povestesc un pic.
  Maggie Fitzgerald (Hilary Swank) are 32 de ani si niciun viitor.Insa are o pasiune mistuitoare si o inima pe masura pasiunii: sa boxeze. Intr-o buna zi va intra in sala detinuta de Frankie Dunn (Clint Eastwood ) pe care acesta o conduce impreuna cu ex-elevul, prietenul si confidentul sau Eddie Scrap-Iron Dupris interpretat magistral de Morgan Freeman. Un munte de ambitie, Maggie va ajunge cu ajutorul celor doi sa se lupte pentru centura insa va suferi un accident teribil. Si cam asta e tot ce va pot povesti. Restul e arta!
  Filmul castiga 4 binemeritate Oscaruri (film + regie pentru Eastwood, Freeman si Swank) iar personal cred ca Hilary Swank face rolul vietii ei. Pentru marea majoritate, va ramane mereu "aia care a jucat in "Million dollar baby" indiferent de evolutiile ei ulterioare.
   Filmul lui Eastwood va deveni un clasic, daca nu cumva este deja. Este un film atemporal pentru ca natura umana nu se va demoda niciodata. Nota 9. Parerea mea!

duminică, 28 martie 2010

The Descent: Part 2 (2009)

 Si cum mi-a placut primul am zis sa vad si continuarea. Care este exact cum va asteptati: mai slaba! Dintr-un motiv necunoscut mie, regizorul este altul, un debutant. Bugetul pare mai mare, actiunea e cam aceeasi doar ca in grup apar si masculi care, previzibil, mor primii. Sfarsitul pare ceva mai clar desi lasa loc de continuare in sensul ca, aparent mor toti. Cu toate acestea, comparativ cu alte productii de profil, merita vazut daca va pasioneaza genul pentru ca, trebuie sa fiti de acord cu mine, e greu sa faci un film cu actori necunoscuti, cu un scenariu ca si inexistent (daca vorbeau erau atacati de monstrii cei rai, da?) si totusi sa ai succes. Nota este aproape 6.
  Parerea mea!

The Descent (2005)

  Initial m-au surprins cronicile acestui film, nefiind un fan fervent al genului horror. Asa ca mi-a spus ca merita sa-l incerc.
  Un grup format din 6 fete genul sexy si pe deasupra si aventuriere, se pun pe explorat o pestera necartografiata inca. Foarte devreme in film vom realiza ca au sanse minime sa supravietuiasca astfel inca de la inceput ca se pot pune pariuri care din ele va reusi. Si asta pentru ca cavernele respective sunt locuite de un soi de humanoizi, presupuse aberatii ale evolutie, orbi dar cu un excelent simt auditiv.Si cum in pesteri nu prea creste iarba, indivizii sunt foarte carnivori deci dornici sa ucida niste fete vesele.Cam asta e tot ce se poate spune,cine si daca scapa cineva fiind pana la urma destul de neclar (am inteles ca ulterior lansari filmului au aparut si alte variante cu epiloguri alternative, unele mai fericite altele mai putin).
  Cert este insa ca regizorul britanic Neil Marshall face o treaba excelenta reusind cu succes sa introduca spectatorul in atmosfera terifianta gandita de el. Cei cu frica de intuneric sau claustrofobie ar face bine sa evite aceasta productie insa pentru fanii genului horror sau pentru pasionatii de speologie va fi o reala desfatare, filmul fiind cu mult peste media filmelor din acesta categorie. Nota 7 plus. Parerea mea!

sâmbătă, 27 martie 2010

Defendor (2009)

  Ma asteptam sa vad o comedie atunci cand am ales sa vad acest film. Parea a fi o poveste care parodiaza deja clasicele filme cu supereroi. Si, intr-o oarecare masura, asta si este. Scenele sau dialogurile comice exista insa sunt in minoritate, filmul fiind, de fapt, o drama.
  Woody Harrelson il intruchipeaza pe Arthur Poppington, un individ fara niciun simt al realitatii care, in aparenta, are suma sindroamelor tuturor bolilor psihice usoare (in sensul ca e retardat dar functional). Arthur duce o existenta dubla, seara transformanu-se in Defendor, un super-erou fara nicio arma, exceptand curajul, scopul sau fiind distrugerea unui ipotetic sef mafiot. In scena va aparea o tanara prostituata pe nume Kat (Kat Dennings) care va alterna intre a-i deveni prietena si a profita de handicapul eroului nostru. Desigur ca Defendor sfarseste ucis insa creaza un val de simpatie imens in randul cetatenilor. Precum vedeti, filmul este departe de a fi o comedie, fiind mai curand dramatic decat distractiv. Insa nu veti regreta alegerea facuta.
   La debutul sau ca regizor Peter Stebbings reuseste un film emotionant cu un mesaj social profund. Alegerea lui Woody Harrelson in rolul principal este perfecta, fizionomia si mimica sa sugerand foarte bine labilitatea psihica a personajului, interpretatrea in sine fiind una cu mult peste medie. In rolul psihologului o regasim pe Sandra Oh intr-o interpretare cheie, personajul sau ajutandu-ne sa intelegem complexitatea judecatilor si trairilor, in aparenta simple, ale unui retardat.
   Toate acestea fiind spuse, astept cu interes urmatoarea realizare regizorala a lui Stebbings, nota pentru cea de fata fiind 8. Parerea mea!

vineri, 26 martie 2010

The Boondock Saints II: All Saints Day (2009)

       " Frumusetea e in ochii celui care priveste"
    Asa e si cu filmul asta! Acum ca l-am terminat de vazut parca imi pare rau. Nu trebuia sa-l vad! Simt ca-mi altereaza amintirea primului, care a fost exceptional. Insa cred ca exagerez eu, scopul regizorului (Troy Duffy) fiind cu totul altul. Cel mai probabil nu eu sunt publicul tinta, filmul avand drept unic scop distractia de tip violent. O sa spuneti ca asa a fost si primul? Nimic mai neadevarat! In primul (lansat in 1999), este vorba mai ales despre morala, despre pedeapsa intr-o societate care nu mai legifereaza corect deci nu mai pedepseste eficient. Prin comparatie, in cel de-al 2 lea este vorba doar despre cei mai buni "pedepsitori" cu cele mai mari arme care ucid 25 de mii de infractori la micul dejun. Primul a fost intr-adevar original si pe drept cuvant si-a castigat o multime de fani, ghinionul sau fiind ca a fost lansat intr-o perioada cand America nu mai vroia deloc violenta (din cauza incidentului de la liceul Columbine) fiind astfel respins sau ignorat de critica.
   Continuarea sa, aici in discutie, va fi ignorata din cu totul alte motive. Personal cred ca Troy Duffy nu a vrut sa mai demonstreze nimic. A vrut doar bani, stiind ca personajele create de el cu 10 ani in urma se vor vinde bine chiar daca nu-i vor aduce gloria. Duffy este victima colaterala a masacrului de la liceul Columbine, cinematografia pierzand pentru un deceniu un regizor si scenarist talentat. Concluzionand, sper ca cel de-al 2 lea film al sau sa nu fie si ultimul. Macar sa continuie seria daca alte ideei nu mai are. Poate in felul acesta il revedem pe Willem Dafoe intr-un rol la fel de memorabil ca in primul. Pentru ca aparitia sa la finalul acestuia nu salveaza prea mult din impresia deja sedimentata timp de 2 ore.
  Nota mea este 6.

joi, 25 martie 2010

Shutter Island (2010)

Martin Scorsese loveste din nou! Filmul este, fara putinta de tagada, unul deosebit.
  Actiunea se petrece in 1954, intru-un spital de boli mintale situat pe o insula, unde detectivul Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio) este trimis impreuna cu noul sau coleg Chuck( Mark Ruffalo) sa cerceteze cazul disparitiei unei paciente extrem de periculoase. Directorul spitalului (Ben Kingsley) nu pare foarte interesat sa-i ajute pe cei doi ba, dimpotriva.
  Insa.... nu voi povesti tot filmul, povestea fiind destul de complicata, cu mute rasturnari de situatie. In plus, nu vreau sa va stric placerea finalului.
  In schimb, voi spune ca (desi nu sunt un fan declarat) DiCaprio face un rol foarte bun, personajul sau fiind foarte complex. Deasemenea, Ben Kingsley face unul din cele mai bune roluri din ultimii ani. In roluri secundare, Emily Mortimer, Max von Sydow,Michelle Williams sau Patricia Clarkson dau forta povestii prin interpretari deosebite. Filmul abunda in panorame superbe, camera miscandu-se magnific. Toate aceste elemente combinate de talentul indiscutabil a lui Scorsese fac din "Shutter Island" un film de calitate, o placere pentru orice spectator si motiv de studiu pentru fiecare cinefil. Nota 8.5. Parerea mea!

Possession (2009)

  Ideea care sta la baza povesti este exceptionala desi nu tocmai originala, filmul fiind un remake dupa o creatie japoneza. Din pacate, realizarea celor doi regizori suedezi nu este cea mai reusita desi filmul are cadre foarte frumos trase, care impresioneaza ochiul.
  Sarah Michelle Gellar este Jess, o femeie fericita. Are sotul perfect, casa perfecta, job-ul perfect. Mai putin perfect este cumnatul Roman (Lee Pace), violent si implicit certat cu legea. El locuieste cu prea-fericita familie treaba deloc pe placul doamnei, astfel ca dupa un oarecare conflict acesta pleaca in mare graba. Asa de grabit incat face un mare accident, in cealalta masina implicata fiind?- ati ghicit!- frati-su. Amandoi intra in coma iar dupa 3 saptamani cel rau se trezeste. Doar ca nu mai e violent deloc, ba mai mult, zice ca e celalalt. Adica frati-su alias sotul doamnei. Si culmea, reuseste s-o convinga cumva ca, intr-un mod cu totul straniu, personalitatea blajinului frate a trecut in corpul sau. Urmeaza o mare dragoste rezultatul fiind o sarcina. Doar ca Jess, in frenezia cumparaturilor pentru camera copilului va descoperi ca totul e un fals, violentul cumnat fiind indragostit dintotdeauna de prea frumoasa ex-ucigasa de vampiri si gelos fiind pe frati-su, s-a gandit sa-i imprumute viata cu nevasta cu tot. Mda... Tipa il omora, va dati seama!
  Personajele principale se descurca destul de bine cu un minus pentru Gellar care nu este cea mai convingatoare femeie indragostita. Per total, exista destule alte modalitati sa pierdeti o ora si jumatate insa daca sunteti fanii frenetici a lui Sarah Michelle, nu e chiar atat de rau. Nota 6. Parerea mea!

luni, 22 martie 2010

Un prophète (2009)

  Filmul este, intr-o oarecare masura, varianta frantuzeasca a celebrei trilogii "The Godfather".
  Malik (Tahar Rahim) este un tanar detinut pe jumatate arab, intr-o inchisoare din Franta. Aici va afla ca nu e tocmai simplu sa supravietuiesti daca nu esti protejat de cine trebuie. Clasic, veti spune! Insa in lupta sa de a se integra in mediul penitenciar, eroul nostra va ajunge sa controleze o intrega retea de trafic de droguri cu ramificatii in toata tara. Pe principiul "dezbina si cucereste" acesta va ajunge un personaj respectat atat  in gruparile interlope de arabi cat si in cele de corsicani.
  Cu o nominalizare la Oscar dar si castigator al marelui premiu la Cannes, filmul merita toata atentia. Regizorul Jacques Audiard
 da un aer veridic povestii iar Tahar Rahim este incantator astfel ca nota mea este 8.5. Fiecare minut din cele peste 150 merita! Parerea mea!

Order of Chaos (2010)

   Filmul se vrea ce nu poate fi! Se vrea original si inovator dar nu este decat un conglomerat de imagini si sunete psihedelice mult prea puternice. Conflictul dintre doi tineri avocati de succes vrea sa induca ideea relativitatii binelui sau raului , functie de perspectiva. Filmat din mii de unghiuri, filmul abunda in simboluri si mesaje subliminale insa, fiind atat de multe si des folosite, nu ramai cu nimic. Personal cred ca a devenit o moda in arta, sa blamezi societatea eminamente capitalista fara a oferii nimic in schimb. Gata, am inteles! Capitalismul duce la egocentrism, stim prea bine asta, insa care e solutia? Sunt de acord sa distrugem, sa desfiintam, sa defaimam dar sa punem si altceva in loc.
  Productia e din categoria "drogat da, beat poate , treaz niciodata". Nu vad niciun motiv ca cineva perfect functional la cap, sa-si piarda o ora si jumatate vizionand acest film. Mentionez ca l-am putut urmarii dupa cel putin 3 sticle de vin asezonate cu cateva portii generoase de Jack Daniel's. Totusi pentru ca regizorul e la prima incercare iar distributia isi face, in mare masura, bine treaba am sa-i dau nota de trecere.
Rhys CoiroMilo Ventimiglia dar si Mimi Rogers fac roluri acceptabile, peste medie, insa nota ramane 5. Ar fi putut fi un film bun, dar nu este!
     Parerea mea!

vineri, 19 martie 2010

Pi (1998)

  Filmul este transpunerea pe pelicula a unui concept care nu stiu daca exista dar pe care-l enunt astfel: nu e nevoie de sute de milioane de dolari ca sa faci un film exceptional ci doar de un regizor genial. Darren Aronofsky
este exact omul in discutie iar bugetul a fost de doar 60 000 $. Iar in banii astia primim si muzica compusa de Clint Mansell. Daca nu stiti de unde sa-l luati, cautati coloana sonora la "Requiem for a Dream" care e la fel de cunoscuta ca ... imnul Romaniei(glumesc, cu mult mai cunoscuta!).
  Filmele lui Aronofsky pot fi numarate pe degetele de la o mana, mai precis se pregateste de al 5-lea, insa ce filme! Pe doua le-am numit deja, celelalte fiind "The fountain" si "The wrestler". Probabil nu e tocmai o performanta sa faci 4 filme in 10 ani insa si lui James Cameron i-au luat 5 ani sa faca "Avatar" si a si cheltuit cat PIB-ul unei tari mai mici. In schimb, Aronofsky a luat un actor necunoscut, i-a pus o camera pe umar sa se filmeze singur, i-a pus in brate un scenariu genial productie proprie si a zis "motor!" ( sau "action!", mai degraba!).
  Titlul filmului este o metafora pentru nevoia noastra de cunoastere, pentru dorinta lautrica a fiecaruia de a explica hazardul. Precum se stie, numarul "pi" are o infinitate de zecimale fiind in aceelasi timp o constanta universala, una din aplicatiile sale importante fiind calcularea arie si/sau perimetrului unui cerc, forma geometrica considerata perfecta. Aici e si ironia: definim perfectiunea cu ajutorul unei constante imposibil de calculat printr-o serie finita de operatii algebrice (calculul sau exact fiind o realizare relativ recenta, in secolul XIX). Din acest motiv, numarul "pi" este ceea ce matematicienii denumesc, constanta irationala adica un numar imposibil de exprimat printr-o fractie dintre 2 numere intregi.
   Max Cohen (Sean Gullette) este un matematician paranoic in cautarea numarului suprem: acel numar care sa ofere explicatie tuturor lucrurilor din natura, un soi de sfant Graal al oamenilor de stiinta. Travaliul nevrotic al matematicianului ne este prezentat alb-negru, regizorul dand astfel o consistenta nefireasca viziunii sale.
 " Pi " este un film de nisa, solicitant si greu de digerat pentru o larga categorie de privitori. Daca v-ati uitat uneori pe ZeroTV sau la "Acces Direct", n-aveti niciun motiv sa vedeti filmul. Nota 9. Parerea mea!

joi, 18 martie 2010

The Road (2009)

  Prieteni, fratilor, oameni buni...  e prea bun! Pentru ca a face un film extraordinar pe un subiect deja uzat este o adevarata arta!
  Intr-o oarecare zi din orice an dintr-un viitor alternativ se produce o catastrofa. Naturala sau de alt gen este mai putin important, nefiind specificata punctual in film. Aflam insa ca plantele si animalele au cam disparul racirea climei fiind un motiv probabil. Filmul este povestea unui tata (Viggo Mortensen) care impreuna cu fiul sau, lupta zilnic pentru supravietuire. Lipsa hranei duce la canibalism astfel ca cei doi sunt intr-un permanent pericol in drumul lor spre sud. Bolnav si infometat tatal va muri, nu inainte de a-i explica fiului cum se foloseste pistolul sau cum sa se sinucida in cazul in care e prins de canibaili. Un film intens si trist subiectul fiind, mai curand, sfarsitul omeniei decat apusul omenirii. Canibalii sunt organizati in grupuri, vanandu-i pe oameni in mod metodic. Prin comparatie, oamenii traiesc singuri si inspaimantati fiecare incercand supravietuirea pe cont propriu. Cu siguranta, intentia regizorului John Hillcoat este sa atraga atentia asupra societatii in care traim si care ne transforma in etaloane de individualism si  egoism. Simboluri sunt pretudindeni, ca in scena in care banii sau bijuteriile stau imprastiate pe jos, o cutie de Coca-Cola dintr-un dozator defect fiind o adevarata comoara.
   Atat Mortensen cat si copilul (Kodi Smit-McPhee) interpreteaza magnific, fiind extrem de convingatori. In roluri episodice apar Charlize Theron (mama, despre care aflam ca s-a sinucis cedand lipsurilor si frigului) dar si Robert Duvall  in rolul unui batran calator sau Guy Pearce care va deveni parintele adoptiv al copilului dupa decesul tatalui natural. Muzica lui Nick Cave completeza acesta productie de exceptie.
  Consider ca nu e tocmai lesne sa faci un film bun ecranizand un roman care a castigat premiul Pulitzer (creatia omonima a scriitorului Cormac McCarthy) astfel ca nota mea este 9.

marți, 16 martie 2010

On the Waterfront (1954)

   Constient fiind ca urmeaza sa vad un film care a luat 8 premii  Oscar, m-am pus pe vizionat...
   Terry Malloy (Marlon Brando) este un fost pugilist ajuns hamal in port. El traieste in umbra mai marelui sau frate Charley (Rod Steiger), un avocat pus in slujba mafiei care controleaza sindicatul, facand treburi marunte pentru acestia. Insa curand va realiza ca micile sale actiuni aduc dupa sine suferinta, mizerie sau chiar moarte. Cu ajutoul preotului local dar si cu mare dragoste pentru sora uneia dintre victime(Eva Marie Saint), Terry se hotaraste sa toarne, nu ciment sau apa ci la politie.
   Filmul urmareste transformarea golanului din port in Mesia hamalilor exploatati de catre mafie. Iar comparatia nu e fortata deloc, credeti-ma. In scena finala Terry este batut rau de tot dar gaseste puterea sa se ridice si sa conduca norodul. Nu intamplator acesta strabate ultima parte a drumului singur si chinuit cu un carlig specific hamalilor in spate, intentia regizorului  Elia Kazan de a-l compara cu mult prea celebrul personaj biblic, fiind evidenta.
   Marlon Brando castiga primul Oscar din cariera, interpretarea fiind absolut hipnotizanta. Talentatul dar si controversatul Elia Kazan primeste, deasemenea, prestigioasa distictie. Talentat pentru "A Streetcar Named Desire" sau "Splendor in the Grass" dar si controversat pentru ca a " turnat" multi colegi de breasla presupusi simpatizanti comunisti la nu mai putin celebra comisie McCarthy. 40 de ani mai tarziu, in 1999 cand va primi Oscar-ul onorific pentru intreaga cariera, acesta va fi blamat de o mare parte din audienta, astfel ca actori celebri precum Nick Nolte sau Ed Harris nu s-au ridicat si evident, nu au aplaudat.
   Filmul insa este unul exceptional, unele scene facand subiectul unor adevarate pasiuni printre cinefili. Astfel ca nota nu poate fi decat 9. Parerea mea!

luni, 15 martie 2010

Tetro (2009)

   Cu 5 Oscaruri la activ, Francis Ford Coppola nu mai are nevoie de nicio prezentare. Insa filmul sau are!
   Bennie(Alden Ehrenreich) este ospatar pe un vas de croaziera. Ajuns in Buenos Aires, isi cauta fratele mai mare care a rupt legaturile cu familia in urma cu circa 10 ani. Acesta din urma isi schimbase numele in Tetro (Vincent Gallo) si, consumat fiind de demonul creatie dramaturgice, ducea o existenta ciudata impreuna cu iubita lui, Miranda interpretata remarcabil de Maribel Verdú. In incercarea sa de a afla mai multe despre tatal lor(un celebru dirijor), Bennie va descoperi un manuscris codat dar neterminat. In paralel aflam ca visul lui Tetro era sa participe la celebrul festival  Patagonia (inventie a lui Coppola) astfel ca Bennie se hotaraste sa dea un sfarsit piesei de teatru neterminate de mai-genialul-dar-nebunul sau frate. In final aflam ca Tetro era adevaratul sau tata, celebrul dirijor(tatal lui Tetro si implicit bunic a lui Bennie) furandu-i deja-insarcinata-iubita a lui fi-su. Intriga e destul de complicata, precum vedeti.
    "Tetro" cu siguranta, nu va avea publicul lui "Dracula" sau pe cel al seriei "Godfather" . Insa daca ati vazut "Youth without youth" (scenariu dupa Mircea Eliade, filmat la Ana Aslan in Bucuresti) veti intelege ca Coppola a intrat intr-o cu totul noua perioada a creatiei sale.Filmul este, dupa parerea mea, o metafora despre efemeritatea unui premiu in raport cu creatia artistica, care ramane, in esenta, nepieritoare.
    Probabil ca v-ati obisnuit ca scenele din trecutul unui personaj sau amintirile acestuia sa fie filmate in alb-negru. Coppola cu ajutorul lui Mihai Malaimare Jr.  face exact invers: tot filmul este alb-negru, trecutul, amintirile, fiind infatisate in culori vibrante.
   Avand un aer mai degraba european, de film independent, va fi mai greu de digerat poate, de publicul de peste ocean. Insa eu l-am savurat. Camera se misca deosebit, Malaimare Jr. meritand toate laudele. Poate si din solidaritate, parerea mea este ca filmul merita 8.5.

duminică, 14 martie 2010

Brothers (2009)

   Cand vezi  Jake Gyllenhaal, Natalie Portman si Tobey Maguire in distributie si o nota buna pe IMDb, te astepti sa vezi un film bunicel. Eu, cel putin la asta m-am asteptat. Dar... n-a fost sa fie!
   Remake dupa productia daneza "Brødre" , filmul este o poveste de razboi .... cred. Sau de dragoste .... poate! Sau fiind vorba despre 2 frati, precum vedem in titlu, o fi o poveste despre indestructibila legatura  frateasca. Se poate! Mie nu mi-e clar deloc iar scenariul nu ajuta, credeti-ma. Sau poate sunt eu prea obtuz desi casatorit sunt si frati am. N-am facut niciun razboi, e adevarat, dar daca asta e motivul pentru care mi s-a parut filmul slab inseamna ca multi vor avea probleme in a-l intelege.
   Dar iata cum sta treaba: Sam (Tobey Maguire) "lucreaza" in Afganistan pe post de capitan si este casatorit cu Grace (Natalie Portman). Casnicie fericita, dragoste maxima, 2 fetite superbe, casa, masini, America. Insa Sam are si un frate Tommy (Jake Gyllenhaal) care a locuit o perioada fara chirie la stat iar acum, dupa liberare sta si bea non-stop. Asta pana cand Sam moare-cica!- in Afganistan. Tommy se lasa de sprit si il apuca grija mare de familia lu' frati-su. Asa de grija ca o si saruta pe cumnata-sa la un moment dat. Doar ca omul nostru Sam e, de fapt, captiv si obligat de afgani sa-si ucida colegul daca vrea sa traiasca. Ceea ce si face, si fiind salvat din ghearele teroristilor cei rai, se intoarce acasa-cum credeti?- un om schimbat.Si din cauza ca vina il apasa, o banuieste pe sotie de adulter cu frati-su. Urmeaza o scena, el e arestat, dupa care isi marturiseste pacatul in fata sotiei si-l suna pe frati-su sa-i zica ca sunt frati. Profund, nu-i asa? Si.... asta-i tot! Jur!
   Poate sunt prea critic, poate nu reusesc sa-mi scot din minte imaginea omului paianjen si Tobey Maguire chiar joaca bine, poate scenariul doar mie mi se pare anost si fara forta, poate Natalie Portman chiar poate sa joace roluri de mama sub presiune, poate filmul are un mesaj ascuns privirii mele incetosate de la un pahar de vin alb. Poate... Dar poate ca am dreptate si filmul e chiar slabut. Singurul lucru pe care l-am remarcat este prestatia celor doua fetite care sunt extrem de naturale in situatii nu tocmai banale. Am sa incerc sa gasesc si varianta originala a filmului, ca sa fac comparatie, dar pot sa pariez ca danezii au facut o treaba mai buna.
          In rest... 5. Nota 5. Parerea mea!

vineri, 12 martie 2010

Nefes: Vatan sagolsun (2009) aka. The Breath(2009)

   Aflati ca turcii nu fac doar baclava, shaorma si Kanal D. Fac si filme si inca unele bune. Cel in discutie este mai mult decat bun fiind unul extrem de realist.
   Actiunea se petrece undeva in muntii din estul Turciei. Aici, intr-un avanpost indepartat, circa 40 de soldati isi executa stagiul militar. Un capitan vine sa ia in primire comanda avanpostului insa pe drum este atacat de insurgentii separatisti din PKK pierzand 2 oameni. Ajuns la destinatie acesta va gasi santinela dormind in post si sub influenta mortii celor doi camarazi, isi va instrui foarte dur subalternii: " daca dormi, esti mort!".
   Mare parte din film consta in rutina soldatilor. Pentru ca, in viata reala, rutina este principala activitate a soldatului. Rambo exista doar in filme. Insa baietii astia au fost cat se poate de reali, filmul avand la baza o poveste reala. In asteptarea inevitabilului atac al insurgentilor, soldatii scriu poezii, spun bancuri, canta, joaca carti, dar mai ales stau de veghe. Memorabila este scena in care soldatii sunt verificati daca si-au facut testamentul. Si daca s-au gandit sa-si doneze organele (treaba care nu prea e in concordanta cu dogma musulmana).
"- Fara inima nu mai poti sa ajungi  rai.
   ..........................................................
 - Dar daca calci pe o mina si nu mai ramane nimic, nu mai ajung martir, in rai?
 - Ba da.
 - Pai vezi! Eu donez.
 - Si eu!
 - Si eu!
 - Si eu!"
 Incarcatura emotionala este fantastica, filmul fiind o lectie de devotament si patriotism, uneori impinse la extrem.
Am revazut scena discursului capitanului in fata plutonului de vreo 5 ori. Daca prindeti filmul, macar atat trebuie sa vedeti. Nota mea este 9, cu tot respectul pentru orice soldat care a murit vreodata pentru patria lui si cu toata condescendenta pentru familiile ramase in urma.

Sherlock Holmes (2009)

  Inceputul filmului nu incita. Cel putin pe mine nu m-a convins initial. Asocirea celebrului personaj al lui Sir Arthur Conan Doyle cu tehnicile kung-fu mi s-a parut cel putin dubioasa. In general pentru oricine, Sherlock Holmes este stereotipul detectivului, a carui principala arma este puterea incredibila de deductie. Insa, avand arhiva cu  Guy Ritchie  in minte n-am dat prea mare atentie " inovatiei" si am continuat vizionarea.
  Subiectul este un clasic conflict intre cel mai bun si cel mai rau de pe planeta, in cazul de fata planeta fiind Londra sfarsitului de secol XIX. Sherlock, interpretat de super-ultra-mega-cel-mai-talentatul  Robert Downey Jr. trebuie sa-l prinda repejor pe diabolicul Lord Blackwood (Mark Strong). Ceea ce si face foarte repede. Astfel ca maleficul este condamnat si spanzurat cat ai zice ... "fish". Doar ca, contrar parerii doctorului Watson (Jude Law) care-l declarase mort, vicleanul Lord invie si paraseste cripta unde-si facea somnul de veci. Treaba ajunge in presa, poporul se crizeaza astfel ca perfidul, banuit fiind de puteri supranaturale de sorginte oculta, isi poate pune in aplicare planul de cucerire a scaunului cel mai ravnit: acela de super sef peste toti. Sherlock trebuie sa-i dejoace planurile si nu-i va fi deloc usor, mai ales ca funestul Lord Blackwood este, se pare, ajutat si de Irene Adler (Rachel McAdams), infractoare de notorietate mondiala dar si mare, unica dragoste de-a lui Sherlock. Dar se va descurca admirabil in cele mai grele situatii "happy end"-ul fiind previzibil.
   Regia lui Ritchie este impecabila insa imaginea si decorurile sunt remarcabile avand un aer "vintage" autentic. Din punctul asta de vedere filmul merita toti banii. Partea proasta e ca, orice spectator de alta limba decat engleza, nu va fi atent la aceste amanunte, prea concentrat sa citeasca dialogurile stufoase dintre Holmes si Watson.
   Eterna speranta a Hollywood-ului pe nume Robert Downey Jr. face un rol bun, ca de obicei. N-am idee cand are de gand sa faca un rol exceptional pentru ca poate, credeti-ma! E, poate cel mai talentat actor in viata si nu spun doar eu asta. Dar, ma rog, mai are timp dupa Iron man 2,3...19 si Sherlock Holmes bis.
  Jude Law este surprinzator de bun. Personal nu fac matanii in fata pozei lui, insa rolul il prinde, poate pentru ca nu e acelasi exasperant de afectat Jude Low.
  Imi place Mark Strong, fizionomia il ajuta astfel ca rolurile negative i se potrivesc manusa. Iar Rachel McAdams e.. si ea pe acolo.
  Una peste alta filmul e bunicel dar comercial. Nu mai e acel Guy Ritchie mai de nisa, mai special, mai...altfel. E distractiv, nu zic nu, vine cu chestii inedite dar parca nu e el totusi. Poate ca, pur si simplu are nevoie de bani dupa mariajul cu Madonna.
  Nota 7 iar daca am sa mai vad filmul inca odata fara subtitrare, ca sa ma impresioneze si mai mult imaginea, poate ca o sa-i dau mai mult. Parerea mea!

joi, 11 martie 2010

Capitalism: A Love Story (2009)

  Cred ca este primul documentar al lui Michael Moore care nu ma impresioneaza pana  la lacrimi. Desi impresionat este, principalul defect fiind ca e prea lung. Sa vezi timp de 2 ore oameni care-si pierd casele pentru ca nu si-au achitat ratele la banca este destul de obositor pentru psihicul oricui. Admit ca este regretabil, insa cazurile prezentate nu au forta tragediilor din "Sicko" sau "Fahrenheit 9/11" pe care le-am revazut de "n" ori.
  Viziunea lui Moore asupra crizei mondiale ne este prezentata in paralel cu cazurile sociale, toata treaba fiind bine documentata, asa cum ne-a obisnuit in toate productiile sale. Intr-un final, Mister Moore indeamna populatia la revolta sau macar la o mai buna organizare sindicala concluzionand ca nu-i place deloc tara in care traieste dar n-are de gand s-o paraseasca niciodata. Moore spera in trezirea maretei natiuni americane si va lupta pentru asta cu armele din dotare. Primul semnal a fost dat deja de alegerea lui Obama, in care putin credeau. Urmatorul pas ar putea fi infiintarea unui partid socialist. Oare?
  Sa nu intelegeti gresit, filmul e bun insa Michael Moore e genial, nu doar bun, de aici si aerul meu usor critic. Nota 7. Parerea mea!

miercuri, 10 martie 2010

The Blind Side (2009)


   Nu sunt un mare fan al Sandrei Bullock, ba chiar am chicotit un pic cand a luat iar, nu una ci doua Zmeurici (pentru prestatia din "All about Steve"). Dar iata ca a inchis gura targului cu un Oscar in acelasi an, o premiera de altfel. Mi-am zis ca trebuie vazut!
   Michael Oher (Quinton Aaron ) este un baiat sarac, blajin si introvertit, cu rezultate sub-mediocre la scoala,cu o mama decazuta din drepturile parentale si dependenta de tot ce se poate injecta si cu un tata inexistent. In plus e negru si .... imens. Precum vedeti, are toate sansele unei cariere plina de succese inimaginabile. Insa, printr-o conjunctura favorabila, ajunge elev la o elitista scoala crestina. Nemaiavand unde sa locuiasca, "Big Mike" isi petrece noptile pe strazi dar mai ales la sala de sport unde doarme si mananca ce gaseste printre scaune, dupa spectatori. Intr-o noapte friguroasa este remarcat de Leigh Anne Tuohy (Sandra Bullock) care, bogata fiind deci filantroapa, il va lua acasa pentru o noapte. O noapte ce va deveni o viata. Familia Tuohy il va adopta, ghidandu-i acestuia drumul spre o cariera  de jucator de fotbal profesionist.
  Povestea pare desprinsa din Andersen sau fratii Grimm insa este in totalitate adevarata ceea ce face filmul cu atat mai remarcabil. Iar Sandra Bullock face intr-adevar un rol exceptional, premiul sus-amintit fiind pe deplin meritat. L-am remarcat deasemenea pe Quinton Aaron, un actor despre care nu stiam nimic dar care se descurca admirabil, filmul in intregul lui, fiind unul de vazut si de revazut. Nota 8. Parerea mea!

marți, 9 martie 2010

Till glädje a.k.a. To Joy (1950)

    Dupa ce am pierdut timpul cu "New Moon" trebuia sa fac ceva si pentru mine motiv pentru care am zis sa vizionez un Ingmar Bergman din perioada timpurie. Si bine am facut!
    Ca un fan declarat al genialului regizor suedez, nu pretind ca voi fi foarte obiectiv. Toate creatiile lui mi se par de Oscar cu toate ca n-am inteles niciodata de ce nu a luat niciunul desi a avut 9 nominalizari. Insa ca sa te apropii de perfectiune in domeniul asta, se pare ca trebuie sa alegi engleza. Suedeza lui Bergman, a fost eternul lui defect.
    Filmul in discutie este o poveste de viata banala, prezentata insa intr-un mod unic si profund. Stig si Marta incep o relatie, colegi fiind in aceeasi orchestra de muzinca simfonica. Marta este singura femeie din orchestra astfel ca abunda in pretendenti, insa il va alege pe Stig din motive pe care doar o femeie le poate intelege. Relatia evolueaza destul de ambiguu insa sfarseste prin casatoria celor doi, Marta fiind insarcinata. Gemeni, cate unul din fiecare sex. Stig insa este preocupat in permanenta de realizarea sa artistica si spirituala. Si va avea sansa de a fi prim-violonist, pe care o va rata lamentabil. Astfel ca relatia celor doi se va degrada treptat, Stig ajungand in bratele unei anumite doamne iar Marta exilata la bunica impreuna cu copii. Cei doi isi vor recladi casnicia iar cand totul parea cat se poate de normal, Marta moare impreuna cu fetita intr-un accident. Si cam asta e tot. Nimic mai banal, cum spuneam. Daca deschideti televizorul pe ProTv la ora 17 gasiti sigur ceva asemanator.
    Diferenta o face Bergman insa. Filmul incepe si se termina deloc intamplator cu "Oda Bucuriei", coloana sonora fiind dealtfel o selectie exceptionala din Mozart, Beethoven si Mendelssohn astfel ca pasionatii muzicii clasice vor adora filmul.       
   Bergman ne atrage atentia sa avem constiinta propriei noastre mediocritati reusind astfel sa ne bucuram de lucrurile care intr-adevar conteaza, zi de zi. Implinirea spirituala poate fi un scop insa nu trebuie sa ne subjuge existenta. Multe genii au trait pana la varste venerabile de unde deducem ca nu uitau sa manance, sa bea sau sa iubeasca. Banalul, mediocrul , frivolul sunt omniprezente.Trebuie sa traim cu ele altfel nu vom fii fericiti niciodata.Nota 8.5. Parerea mea!

New Moon (2009)

   Acest film este extrem si extraordinar. Extrem de slab si extraordinar de prost! Prima parte a fost peste medie deci aveam  motivatia necesara ca sa vad si continuarea. Au schimbat si regizorul, au avut buget mai mare cu siguranta, deci chiar erau conditii suficiente ca sa pierd 2 ore. In plus, trebuie sa fiu la curent cu noile tendinte in ceea ce priveste pseudo-cultura Emo. Si m-am pus pe treaba...
   Bella Swan (Kristen Stewart) il iubeste in continuare la maxim pe vampirul Edward Cullen (Robert Pattinson) care la randu-i e asa de indragostit incat o paraseste pe tipa pentru totdeauna, in ideea de a o proteja, cica! Ma rog.... cum gasesc vampirii motive, stiti voi! Intre timp, bunul prieten al Bellei pe numele sau Jacob (Taylor Lautner) devine, desigur varcolac peste noapte, astfel ca treaba chiar devine interesanta binecunoscuta fiind rivalitatea ancestrala dintre cele doua specii (sau rase, sau creaturi,etc.) Spre final, Bella are de ales intre cei doi si- surpriza!!- il alege tot pe vampirica.
   Tema sinuciderii este omniprezenta motivele ramanandu-mi complet necunoscute. Poate pentru ca incarcatura emotionala este atat de inexistenta sau doar pentru ca nu ma dau cu negru pe la ochi. E posibil ca practicantii sus-numitului "obicei" sa inteleaga mai bine cauzele. Cat despre prestatia celor doi eroi din rolurile principale, am un singur cuvant: penibila!
   Astfel ca, daca dupa 15 minute am sperat sa-i dau o nota de trecere gen 4.51, acum totul imi este foarte clar: merita exact cate nominalizari a avut la Zmeura, adica 4. Parerea mea!

luni, 8 martie 2010

Adam(2009)

   "Adam" este exemplul tipic de film de duminica. Poveste de dragoste cu toate ingredientrele necesare: el Adam (Hugh Dancy), ea Beth (Rose Byrne), o intamplare siropoasa prin care se cunosc, o cearta, o impacare etc. Atipic insa este ca el sufera de ceea ce se cheama sindromul Asperger, o forma de autism in care individul este perfect functional doar ca are un comportament repetitiv care-i afecteaza capacitatea de a comunica cu cei din jur. Individul nu se poate transpune in situatia altor oameni, nu poate citi printre randuri, nu intelege decat exact ce-i comunici astfel ca o relatie amoroasa devine, cel putin, improbabila.
   Dupa o prima plimbare in parc, Adam o va intreba pe Beth daca s-a simtit excitata pentru ca el s-a simtit. Evident, ea pleaca. Insa, ce mai este trivial atunci cand vezi lumea prin ochii eroului nostru? Astfel ca Beth incearca sa-l priveasca dintr-o noua perspectiva, sa-l inteleaga, sa-l cunoasca, ceea ce va duce implacabil la o relatie. Nu va inchipuiti ca se vor casatori si vor face vreo 16 copii, unul mai genial decat altul. Pentru ca finalul este mai curand logic decat hollywood-ian.
   Filmul nu este vreo capodopera, ideea lui nefiind cea mai originala. Cei doi actori din rolurile principale fac o treaba buna insa, astfel ca merita sa pierdeti o ora si jumatate daca nu aveti ceva mai bun de facut. Nota 7.
   Parerea mea!

Memento (2000)

  De ce filmul asta n-a luat niciun Oscar, o sa ma intrebati. Habar am, nu sunt Oscar! Poate din cauza ca, in anul ala, a luat 4 buc. " A beautiful mind" deci a avut un pic de competitie. Insa filmul, in sine, este un-f..king-believable (adica: "prea tare frate!" in traducere libera).
   Cum ar fi sa te trezesti dimineata si sa nu stii unde esti, cine doarme langa tine, sa nu-ti amintesti ce ai facut ieri, ce masina conduci sau care sunt hainele tale? Ok, ai baut sau ai fumat prea mult, se intampla! Unora! Dar daca ti se intampla in fiecare zi, in fiecare dimineata, la fiecare 2 minute? Devine o problema, nu? Boala exista si se numeste amnezie anterograda sau pierderea memoriei pe termen scurt. Cam nasol!
   Leonard(Guy Pearce) are o problema. Mare! Cea mai mare! Asta mai sus amintita! Unde mai pui ca trebuie sa razbune si moartea sotiei, asasinul fiind responsabil si de accidentul prin care a ajuns sa aiba acest handicap.
  Lasand gluma la o parte, filmul este un "must see" ca sa folosesc un termen penibil de uzitat dar care exprima exact ceea ce vreau sa spun.
  Atat Carrie-Anne Moss in rolul lui Natalie cat si Joe Pantoliano (Teddy) fac o treaba excelenta. Nota 9 pentru un film exceptional cu un final pe masura. Parerea mea!

joi, 4 martie 2010

I et speil i en gåte a.k.a. Through a Glass, Darkly(2008)

   Gandindu-ma ca ardeti de nerabdare sa aflati cate ceva despre cinematografia norvegiana, am zis sa va satisfac setea de cunoastere.
   Adaptare dupa romanul omonim al celebrului scriitor norvegian Jostein Gaarder, filmul este povestea unei adolescente bolnava de cancer si a unui .... inger mai curios ca o pisica. Cecilie este in faza terminala si, cum e lesne de presupus, nu se impaca deloc cu ideea mortii dar in egala masura este satula de pastile, de chimioterapie, intr-un cuvant, de viata. Intr-o noapte apare in dormitorul ei un inger pe nume Ariel (Aksel Hennie) care vrea sa inteleaga cum e sa fii om, sa traiesti o perioada limitata de timp, sa gusti, sa simti, sa auzi, sa iubesti. Astfel ca cei doi vor face un targ: contra valoroaselor informatii despre viata umana furnizate de Cecilie, Ariel ii va povesti despre cum e raiul si viata de dupa.
   Este un film emotionant, despre frumusetea vietii indiferet de durata ei, despre puritatea iubirii la varsta primelor trairi, despre transcendenta cunoasterii in momente critice.
 
" Intr-o zi toate stelele vor cadea. Dar o stea e doar o mica sclipire din marele foc al universului."
       Daca veti reusi sa treceti peste impactul cu "melodioasa" limba norvegiana aveti sansa unei seri agreabile.Parerea mea e spre 8!

miercuri, 3 martie 2010

Au revoir les enfants (1987)

  Nu va asteptati sa vedeti actori cunoscuti in acest film. Este un film cu si despre copii. Despre ce insemna sa fi copil intr-o Franta ocupa de nemti in cel de-al 2 lea razboi mondial. Despre ce-nseamna sa fi copil evreu in 1944. E un film teribil de trist cu un sfarsit mult prea trist. Nerecomandat depresivilor, mamelor, evreilor sau catolicilor, femeilor singure, barbatilor vaduvi, veteranilor de razboi si alcoolicilor, saracilor sau somerilor, cardiacilor sau euforicilor. E, pur si simplu, mult prea trist ca astfel de lucruri au existat si ca se mai fac si filme din cauza asta.
  Toata treaba se petrece intr-o scoala de baieti, situata intr-o manastire si condusa de - ce credeti?- un preot. Care preot, ascundea cu succes copii de evrei printre ceilalti baieti mai norocosi ca sunt doar francezi. Nimic nou(vezi postarea mea mai veche!) doar, ca de data asta, preotul este "turnat" de un fost angajat de la bucatarie pe care a avut neinspiratia sa-l dea afara. Cei 3 copii evrei in discutie mor la Auschwitz iar preotul are la Mauthausen  aceeasi soarta.
   Precum vedeti, filmul are toate ingredientele unei "distractii" pe cinste in fata televizorului. Daca cumva ati pierdut recent o ruda indepartata pe care ati vazut-o o singura data in viata si asta acum 25 de ani cand v-a tras de perciuni iar mama va obliga sa mergeti la inmormantare, iata solutia sa stoarceti o lacrima!
  Sa nu intelegeti gresit, filmul e bun, mult peste medie mai ales ca nu e tocmai usor sa lucrezi preponderent cu copii-actori. Regizorul Louis Malle face o treaba excelenta. Nota 8. Parerea mea!

The Usual Suspects (1995)

   Ani de zile, filmul asta a fost motivul pentru care am pastrat un video-player in casa fiind un mandru posesor de caseta cu acest titlu. Intre timp tehnologia a evoluat iar caseta a ajuns in podul casei iar aparatul nu ma indur sa-l arunc, mai ales ca nu e ecologic. Ce a ramas insa, dupa cel putin 10 vizionari, este aminitrea unui  film care mi s-a prins in creier ca timbrul de scrisoare.
   Totul incepe clasic cu un furt, motiv pentru politie de a aresta 5 cunoscuti interlopi. Astfel ca Michael McManus (Stephen Baldwin), Dean Keaton (Gabriel Byrne), Fred Fenster (Benicio Del Toro), Todd Hockney (Kevin Pollak ) si Roger 'Verbal' Kint (Kevin Spacey) ajung sa se cunoasca. In arest cei 5 vor afla ca au in comun o datorie catre un veros individ pe nume Keyser Söze. Acesta ii obliga sa dea o ultima lovitura pentru a-si achita datoria, respectiv sa ucida un individ care urma sa vina in America pentru a depune marturie impotriva sa. Lucrurile nu decurg conform planului, 27 de oameni fiind ucisi si doar 2 supravietuitori. Iar unul din ei este Verbal, un delapidator cunoscut, handicapat dar fara un trecut violent. El va fi anchetat in incercarea detectivului Dave Kujan (Chazz Palminteri ) de a intelege cursul evenimentelor.
   Sfarsitul filmului este absolut imprevizibil pentru ca "adevarul este intotdeauna in ultimul loc in care privesti."

  Filmul castiga doar 2 Oscaruri, unul dintre ele pentru prestatia magnifica a lui Kevin Spacey iar celalalt pentru scenariu. Nota 9. Parerea mea!

marți, 2 martie 2010

XXY (2007)

   Asa cum anticipam intr-o postare recenta, am revenit cu un film argentinian demn de toata atentia.
   Subiectul este cumva " a la Almodovar" adica socant de nonconformist. Alex (Inés Efron) este o tanara in varsta de 15 ani. Tatal, Kraken (Ricardo Darín) este biolog marin  si hotarase impreuna cu sotia Suli (Valeria Bertuccelli) sa paraseasca Buenos Aires cu destinatia Uruguay. Motivul este unul cat se poate de bun: fiica sa este hermafrodita.
   Intelegem ca aceasta situatie a fost observata inca de la nastere (vedeti si neutralitatea numelui) insa cei doi parinti au decis sa o lase pe Alex sa aleaga ce va dori sa devina: barbat sau femeie.
   Surprinzator, sunt vizitati de un celebru chirurg insotit de sotie si fiul de 15 ani, care se ofera s-o opereze pe Alex atunci cand aceasta se va fi hotarat asupra identitatii sexuale. Doar ca Alex dezvolta o relatie homosexuala cu fiul chirurgului (in care ea este partea activa) astfel ca decizia devine aproape imposibila. Sfarsitul filmului lasa loc interpretarii si poate ca e cel mai bine asa: o astfel de situatie nu poate avea un sfarsit, nu unul fericit cel putin.
   Ce trebuie remarcat insa este prestatia hipnotizanta a tinerei Inés Efron, un motiv in plus sa vedeti acest film cu subiect usor incomod dar pe care nu-l veti uita niciodata.
    Nota 8 si ceva. Parerea mea!


A Serious Man (2009)

  Multi dintre noi si-au dori macar pentru o clipa sa fie evrei, fie ca vine vorba de bani, de bijuterii sau "doar" de o mostenire intr-un cartier select. Suspect e ca nimeni nu vrea sa fie evreu cand vine vorba de Holocaust. Eu insa, mi-as fi dorit sa fiu evreu pentru circa 100 de minute,  pentru a-ntelege "miezul" acestui film.
   Productia fratilor Coen (Ethan si Joel) este o comedie neagra cu iz de Woody Allen dar mai neagra decat adancul dosului unui cetatean din Africa. Atat de neagra incat la sfarsit ai senzatia ca te-ai distrat desi nu-ti amintesti vreun pasaj comic si nu-ntelegi deloc ce e cu gustul amar din gura si cu nodul din gat. Pentru ca a fost distractiv totusi, nu? Oare? Ma rog.... Sa purcedem!
  E destul de neclar cand se petrece exact actiunea dar inceputul anilor '70 este un reper destul de corect. Prof. Lawrence 'Larry' Gopnik (Michael Stuhlbarg), se vede prins in valtoare unor evenimente pe care nu le-ar fi putut anticipa niciodata: o tentativa de mituire, un vecin nou si usor fascist, o vecina evreica dar foarte singura acasa, un fiu elev la scoala ebraica fara habar de idis dar cu multa stiinta despre marijuana, un frate semi-cretin(Richard Kind) care doarme pe canapea si sta in baie vesnic, o fiica foarte preocupata sa-si spele parul si deloc preocupata de aceeasi scoala ebraica etc. (daca vreti sa aprofundati tema problemelor unui evreu de clasa medie, va invit sa vedeti filmul).
   Cireasa de pe tort este insa sotia. Care s-a cam saturat sa stea acasa si sa observe toate aceste neajunsuri astfel ca doreste divortul pe motiv de relatie cu altul. Si nu orice divort ci unul ritualic pentru ca mai tarziu sa se poata recasatori intru-credinta. Toate par sa se rezolve spre final, la Bar Mitzvah-ul fiului ( se face la 13 ani, ca idee) care vine super-fumat dar canta superb un cantec religios cu toate ca nu intelegea o boaba. Dar asta a fost doar spre final. Pentru ca sfarsitul te duce cu gandul la Murphy si legile lui dar destul de repede realizezi ca fratii Coen sunt mult mai cinici.
   Filmul este un pamflet la adresa traditionalismului, a religiilor, a tuturor dogmelor care subjuga un individ si asa captiv in propria casa (care casa e, de fapt, a bancii!). Scenariul este unul foarte bun, meritand pe deplin nominalizarea la Oscar (la care nu are rival dupa parerea mea). Cat despre cea pentru cel mai bun film.... hmmm, acolo e mai greu.
  Evreii ii pot dat, functie de starea de spirit sau de cat de habotnici sunt, 3 sau 9.5.Cu mintea mea de ateu botezat intamplator in rit ortodox ii dau nota 8. Parerea mea!

luni, 1 martie 2010

El secreto de sus ojos (2009)

    Sa ne indreptam putin atentia asupra cinematografiei argenitiene. Pentru multi dintre noi e la fel de prezenta ca amenintarea cu invazia din partea statului....Togo. Iar pe restul ii duce cu gandul la telenovele.
   Adevarul este insa, cu totul altul. Argentina face filme si inca unele foarte bune. Iar cel in discutie este o realizare remarcabila ce poate face fata oricarei analize calitative.
   Filmul este o dubla poveste: un caz de viol si crima nesolutionat timp de 25 de ani  dar si o iubire neimplinita din cauza diferentelor de clasa sociala. In rolul personajului principal, pe numele sau Benjamín Esposito, l-am regasit pe Ricardo Darín. Da, eu am mai vazut cateva filme argentiniene!
   Benjamin este un soi de anchetator iar cazul unei tinere sotii violate si apoi ucise avea sa-i marcheze viata incepand cu 1974. Dupa 25 de ani pensionar fiind, vrea sa scrie o carte despre caz, ceea ce va duce si la rezolvarea lui. Nu voi insista cu amanunte din actiunea filmului pentru ca ar fi pacat. Filmul e nou, e nominalizat la Oscar anul acesta (si sper sa-l castige!), ar fi pacat sa-l ratati. Roluri remarcabile fac si Soledad Villamil  (in rolul sefei de care este indragostit platonic-gen, Benjamin) cat si Guillermo Francella  in rolul prietenului alcoolic. In plus, camera se misca incredibil si sunt convins ca veti fi impresionati de scena stadionului, filmata absolut spectaculos.
   Un film superb, cap-coada al carui singur pacat este limba: spaniola. Pacat ca limba neoficiala a cinematografiei comerciale este engleza. Cu totii avem de pierdut. Nota este 9!Plus! Parerea mea!