Al 2-lea razboi mondial, ca orice razboi recent sau viitor, reprezinta o sursa nesecata de subiecte, oricare ar fi domeniul artistic. Lupta nu va inceta niciodata, indiferent de gradul de evolutie si, implicit cultura, la care vom ajunge in viitor. Sta scris in codul genetic al oricarei fiinte vii, sa lupte, sa se zbata pentru suprematie, pentru imperechere, pentru teritorii.
Daca cineva crede ca vom ajunge la acel nivel de intelegere incat razboiul sa para desuet, este cel putin naiv. Pacea este un termen abstract pe termen scurt si foarte relativ pe termen lung. Exista doar in inchipuirea noastra, la fel ca viata de dupa moarte, reincarnarea sau invierea domnului. Avem nevoie de repere si de idealuri, trebuie sa visam! Altfel am fi in palmieri si acum, culegand banane.
Trecand peste nepermis-de-lunga introducere, Clint Eastwood
incearca sa ne prezinte un altfel de razboi: murdar, inutil si fara nimic eroic. Si reuseste magnific.
Filmul are la baza romanul lui James Bradley, fiul unui dintre eroii de la Iwo Jima, insula care a a fost scena uneia dintre cele mai sangeroase batalii din razboiul americano-japonez. Iar subiectul il constituie o fotografie ce avea sa devina principala arma de propaganda a guvernului american, in incercarea de a convinge marea natiune sa sustina efortul de razboi. Din cei 5 soldati si un sanitar care ridicasera drapelul pe muntele Suribachi in februarie 1945, supravietuiesc doar 3, gestul in sine neavand nimic eroic ci fiind circumstantial. Insa aparatul propagandistic american ii transforma in eroi, si-i "vinde'' ca atare. O palarie prea mare pentru unii dintre ei.
Ryan Phillippe, Jesse Bradford si Adam Beach interpreteaza admirabil, filmul avand un aer realistic, autentic. Motivul pentru care primeste doar 2 nominalizari la Oscar se numeste "Letters from Iwo Jima" despre care voi vorbi intr-o postare viitoare. Nota 8, fara retineri!
