luni, 31 mai 2010

Zabriskie Point (1970)

  Cautam de ceva vreme un film al lui Michelangelo Antonioni astfel ca m-am bucurat enorm atunci cand am gasit filmul in discutie. Marturisesc ca acum, dupa ce tocmai l-am terminat, sunt un pic dezamagit. Poate ca m-am nascut prea tarziu ca sa mai "prind" spiritul epocii Hippie, desi...
  Filmul incepe prezentandu-ne un grup revolutionar studentesc (actiunea se desfasoara pe fondul revoltelor studentesti din Los Angeles). Printre ei se afla si un tanar ceva mai... nerabdator, care satul fiind de atata teorie se duce si-si achizitioneaza un pistol.Cum scandalul era mare in campus, se duce glont sa vada care-i treaba si este observat cu arma in mana chiar in momentul in care este ucis un politist. Ati ghicit, devine prim-suspect. Eroul nostru fuge desigur, iar in goana lui fura un mic avion (ce altceva!). Avion foarte util in a zbura aiurea deasupra desertului (Mojave cred ca-i zice, sau ala o fi in Mexic!?) si a combina fete care conduc masini prin pustietate. In cazul nostru, o prea-frumoasa amanta de cel-mai-vorace dezvolatator imobiliar, ever! Si se iubesc prin nisip si praf intr-un mod indescriptibil. Dupa care vopsesc avionul in culori pastel iar el vede ca pe o datorie de onoare sa inapoieze avionul indiferent de riscuri. La aeroport..... toata politia din LA... pac!pac!.... ni-l impusca pe imprudent. Ea, zana Hippie de bani gata, aude la radio toata grozavia, in timp ce se indrepta spre credulul sponsor. Intra in minunata vila si iese. Nu mai suporta luxul! Gata! Si cu ochii minti vede vila explodand, zambind complice. E vindecata! Minune! Jos capitalismul! Traiasca Che Guevara, Karl Marx si toti fratii lor!
   Terminand cu ironia mea destul de ieftina, filmul poate oferii mai mult nostalgicilor Hippie sau fanilor Pink Floyd, coloana sonora fiind de exceptie. Insa in loc sa fie un film-metafora, eu il vad ca pe un film-manifest cu tenta usor comunista, ceea ce-mi repugna. Pe de alta parte, este filmat superb, cadrele trase in desert avand un aspect aproape solunar, de inceput de lume. Simboluri gasim aproape la fiecare scena astfel ca va las sa le descoperiti singuri. Din pacate toate duc in acelasi loc: moarte capitalismului! Ceea ce n-ar fi atat de rau daca cineva ar da si o varianta inlocuitoare. Insa ca sa inlocuiesti capitalismul, trebuie sa inlocuiesti Omul. Si cum Omul nu se poate auto-exclude.... va doresc spor la lucru! Parerea mea!
   A propos, filmul are 6 de la mine, pentru desert si pentru exploziile din final. Si pentru un trailer foarte bun!
   A propos, din nou. N-am mentionat protagonistii pentru ca nu merita, desi sunt frumusei. Filmul vorbeste prin el insusi, aportul lor fiind -ca sa nu fiu prea dur- minim.

miercuri, 26 mai 2010

Flags of Our Fathers (2006)


  Al 2-lea razboi mondial, ca orice razboi recent sau viitor, reprezinta o sursa nesecata de subiecte, oricare ar fi domeniul artistic. Lupta nu va inceta niciodata, indiferent de gradul de evolutie si, implicit cultura, la care vom ajunge in viitor. Sta scris in codul genetic al oricarei fiinte vii, sa lupte, sa se zbata pentru suprematie, pentru imperechere, pentru teritorii.
  Daca cineva crede ca vom ajunge la acel nivel de intelegere incat razboiul sa para desuet, este cel putin naiv. Pacea este un termen abstract pe termen scurt si foarte relativ pe termen lung. Exista doar in inchipuirea noastra, la fel ca viata de dupa moarte, reincarnarea sau invierea domnului. Avem nevoie de repere si de idealuri, trebuie sa visam! Altfel am fi in palmieri si acum, culegand banane.
   Trecand peste nepermis-de-lunga introducere, Clint Eastwood
 incearca sa ne prezinte un altfel de razboi: murdar, inutil si fara nimic eroic. Si reuseste magnific.
   Filmul are la baza romanul lui James Bradley, fiul unui dintre eroii de la Iwo Jima, insula care a a fost scena uneia dintre cele mai sangeroase batalii din razboiul americano-japonez. Iar subiectul il constituie o fotografie ce avea sa devina principala arma de propaganda a guvernului american, in incercarea de a convinge marea natiune sa sustina efortul de razboi. Din cei 5 soldati si un sanitar care ridicasera drapelul pe muntele Suribachi in februarie 1945, supravietuiesc doar 3, gestul in sine neavand nimic eroic ci fiind circumstantial. Insa aparatul propagandistic american ii transforma in eroi, si-i "vinde'' ca atare. O palarie prea mare pentru unii dintre ei.
  Ryan PhillippeJesse Bradford si Adam Beach interpreteaza admirabil, filmul avand un aer realistic, autentic. Motivul pentru care primeste doar 2 nominalizari la Oscar se numeste "Letters from Iwo Jima" despre care voi vorbi intr-o postare viitoare. Nota 8, fara retineri!

duminică, 23 mai 2010

The Book of Eli (2010)

   Filme cu subiect post-apocaliptic s-au facut, se fac si se vor face mereu. Publicul e fascinat de sfarsitul omenirii, de un viitor ipotetic in care nu se vrea dar despre care moare de curiozitate sa afle. Deci subiectul nu este deloc nou. Ce aduc nou fratii Hughes in filmul lor este motivatia eroului: credinta frate! Credinta ce-l mana spre vest si-l ajuta sa ucida cam tot ce e in jur si-l deranjeaza sau e comestibil.
   Eli (Denzel Washington), caci despre el este vorba este unicul posesor al ultimei biblii de pe planeta. Care planeta, e praf si pulbere dintr-un motiv mai putin important dar se poate presupune ca din cauza unui razboi. Cert este ca omenirea a decis sa arda toate bibliile la momentul respectiv, gasind in crestinism cauza tuturor relelor (destul de adevarat!). Interesant este ca rapacele conducator al unui oras nou creat langa o sursa de apa(Gary Oldman), este in cautarea aceste carti. Si, iata avem intriga! De ce baiatul asta e asa de interesat de biblie si nu de vreo lucrare stiintifica care sa aduca bunastare norodului, e greu de inteles. Din punctul meu de vedere, trebuie sa fii habotnic ca sa inghiti o astfel de chiftea. Insa am continuat sa ma uit, ca impact vizual filmul fiind destul de bine facut. Mda, si.... cum ziceam: cel rau vrea cartea, Eli nu si nu! Iese bataie de tipul 1 contra restul, Eli fuge dupa prima runda castigata (vine si o tipa dupa el, logic!), apoi situatia ia o turnura nefavorabila pentru erou care preda cartea dusmanului insa, intr-un final, scapa grav ranit si cu ajutorul duduiei(insa cartea era scrisa in limbajul Braille iar omul rau nu stia!Ooops!). Si...ajunge in vest unde erau niste baieti care conservau toata cultura omenirii si care- ce credeti!- n-aveau exact biblie. Iar Eli al nostru care o stia pe toata pe dinafara, o dicteaza(ranit, infasurat intr-o carpa alba gen giulgiu), apoi moare linistit. Iar duduia pleaca la drum sa imprastie in lume noua si vechea credinta!
   Lasand gluma la o parte, mie nu mi-a placut. Deloc! Pur si simplu nu pot sa cred ca au facut un film doar pentru propaganda religioasa. Cu Denzel Washington pe afis si cu destule scene de bataie incat sa convinga orice licean, filmul are public. Insa scopul lui nu este altul decat sa reliefeze perenitatea crestinismului si a brand-urilor americane (Motorola functioneaza si dupa 30 de ani, GMC face super masini, KFC are macar servetele umede dupa 3 decenii, etc.) Apoi motivatia eroului: " am auzit o voce care mi-a spus sa merg spre vest". Haide dom'le , ma lasi! Du-te la un medic, nu spre vest. Iar omul cel rau avea si el un motiv destul de bun pentru care cauta asiduu biblia: " este cea mai periculoasa arma, care intra in inima oricarui om disperat". Ca sa fac o analogie, biblia e precum un cutit: bun si la taiat paine dar si la ucis oameni, depinde de mana care-l foloseste.
    Si,ca sa inchei, filmul nu este o poveste despre supravietuire asa cum ma asteptam si cum ar fi normal intr-o situatie limita, ci una despre sacrificiul suprem in numele religiei. Scenariul e slab, Denzel e doar prezent. Filmul este salvat de scenele de actiune, dar nu asta asteptam sa vad si sa aud. Nota mea este 5.5, cu scuzele de rigoare acelor care se duc la biserica duminica sau se inchina inainte de culcare.

Poker (2010)

   Daca va invita cineva la film, va spune ca va plateste biletul, floricelele si sucul, sper sa va dati seama ca e ceva necurat la mijloc. Pentru ca "Poker" este o P.O.R.C.A.R.I.E.(abreviere pentru: Penibil, Oribil, Redundant, Cretin, Aberant, Rau, Idiot, Execrabil).
   Personal dau o bere oricarui prieten de-al meu care reuseste sa-l vada pe tot. Eu am suferit cam 30 de minute dupa care m-am declarat invins. Durerea de cap era prea mare suferinta din urechile mele, prea intensa iar ochii refuzau sa-si mai ridice pleoapele, plangand de sila! Trebuia sa fac ceva, trebuia! Si l-am oprit! N-am distrus discul, asa cum ar fi trebuit. Poate ma intreaba cineva cum arata Jojo dezbracata si, nepriceput fiind in ale descrierilor, ii pun vreo 2-15 scene din film, de-l fac praf. Dar...
  Domnul Sergiu Nicolaescu cred ca incearca sa faca o fresca a societatii romanesti, intr-un stil personal, e drept si care ar trebui sa aiba si ceva umor de calitate din perioada pre-iliesciana dublat de cateva bancuri tip-basesciene de exceptie dar si sa fie, in acelasi timp, o lectie de morala de tip social-democrat. Vedeti cate am inteles eu in 30 de minute? Hai sa n-o lungesc inutil pentru ca filmul nu merita nici macar uzura pe care o sufera tastatura in timp ce astern aceste randuri nepieritoare. Nota doi(2).(punct!)
   P.S. Daca cineva reuseste sa-l vada, il rog sa-mi povesteasca si mie sfarsitul (adica restul de 90 de minute)
   P.S.2 : MediaPro, va rog, ramaneti la telenovele! E mai rentabil!

vineri, 21 mai 2010

The Bounty Hunter (2010)

  Incerc sa-mi explic cum poate sa fie atat de slab filmul asta! Ori mi-am pierdut eu complet simtul umorului, ori tendintele in comedia moderna imi sunt total straine. Subiectul e stupid dar nu asta deranjeaza; pana la urma se vrea a fi o comedie.... romantica, cica! Deranjant este restul: regia, cei doi protagonisti (Gerard Butler si Jennifer Aniston), tortura suprema fiind scenariul. O adunatura mai mare de asa-zise glume, una mai penibila decat alta, mai rar. Dar ma pierd in invective si uit sa va povestesc care-i treaba in aceasta mega-productie!
  Ex-spartanul Butler este un vanator de recompense care primeste contractul vietii si carierei lui: s-o prinda pe super-piesa de ex-nevasta-sa in persoana lui Jeni, o cea mai de succes fosta nevasta existenta in filmele hollywood-iene, desteapa, sexy si acra ca o lamaie necoapta. El? Ultra-sexy si hiper-inteligent, o prinde si o scapa neincetat, in asta constand "farmecul" situatiei.
  Cam asta s-a intamplat in primele 30 de minute dupa care am renuntat. Am lucruri mai importante de facut in viata, sa scriu pe blog, spre exemplu!
  Nota 4, desigur! Parerea mea, desigur!
  P.S. Este posibil ca, pe unii, trailer-ul sa-i convinga. Sper sa aveti decenta si sa nu vedeti acest film. Niciodata! Va garantez ca va lua cel putin o zmeura.

miercuri, 19 mai 2010

Harry Brown (2009)

    Asteptam de mult un film britanic bun. Si fiind un  admirator declarat al lui Michael Caine, placerea a fost inzecita. Cronicile ma avertizasera intrucatva ca e un "Grand Torino" mai ... british, asa! Motiv pentru care am avut un oarece recul, filmul lui Eastwood fiind de neatins (cel putin din punctul meu de vedere, neimpartasit si de celebra academie care nu a catadicsit sa-i dea nici macar un Oscar!).
   Dar acum discutam despre... "Michael Caine is Harry Brown", asa cum ne anunta genericul inca de la inceput.
Povestea pensionarului care se razbuna pe gasca de cartier responsabila de  uciderea prietenului si partenerului de sah este impresionanta, cu implicatii multiple si suficient de antrenanta chiar si pentru cel mai... necopt public, astfel ca filmul se adreseaza unei segment largit si diversificat de spectatori. Prea diversificat poate, aici fiind pacatul lui. Insa ce este extraordinar rezida din intuitia tanarului regizor Daniel Barber de a-l lasa pe Caine "sa-si faca rolul", personajul sau dezvoltandu-se incet dar temeinic catre eroul septuagenar din final. Astfel ca Michael Caine face ce stie mai bine: sa fie genial!
  Filmul are si momente mai... lejere, care pot plictisi audienta iar Emily Mortimer (in rolul politistei) a prins si zile mai bune. Insa concluzionand, am avut sansa sa vad un film bun cu un actor de exceptie. Nota 8.
   Parerea mea!

vineri, 14 mai 2010

The Six Wives of Henry Lefay (2009)

     Ati ghicit! Este povestea unui tip care a avut 6 neveste! Una mai urata ca alta, desigur. Norocosul Henry Leafy(Tim Allen) a reusit si o fiica (Elisha Cuthbert) cu sotia nr.2 (Andie MacDowell) dar si o afacere cu electronice de un real succes cu sotia nr.4 (Paz Vega). In schimb, cu sotia nr.3 (Jenna Elfman) a repetat figura, devenind astfel si sotia nr.5, la baza stand, se pare, o relatie sexuala... aparte. Prima a fost doar o scurta aventura de culoare mai inchisa ( pentru ca era afro, vreau sa zic) iar cea de-a 6-a, o tanara naiva de-o seama cu fiica.
   Dupa ce v-am pus in tema cu activitatea domnului Henry, vi se va parea perfect normal ca omul sa aiba deja o noua logodnica, o fosta colega de clasa a fiicei, vacanta lor in Mexic la Cancun fiind mai mult decat logica. Doar ca, se pare, tipul moare in acesta excursie, acesta intamplare dand, de fapt, subiectul filmului. Pentru ca nevestele, foste si actuale, se vor bate... nu pe mostenire, asa cum era de asteptat, ci pe legitimitatea in a-l ingropa: unde, cum, ars sau nu, etc. Fiica, Barbie are rolul ingrat de a media toate conflictele, in conditiile in care ea nu crede in casatorie. Asadar...
   Filmul fiind nimic mai mult decat o comedie romantica, asteptati-va la cateva scene savuroase. Unii pot gasi mai mult in aceasta poveste, anume ca nimeni nu poate fi schimbat insa poate fi inteles si iubit, mai ales daca este un romantic incurabil. Altii pot vedea cum viata parintilor afecteaza in mod direct, educatia, formarea odraslelor si cum ulterior acestia iau decizii in conformitate cu ce-au primit in copilarie. Per total, un film de duminica onest si destul de plauzibil, care te va face sa razi, cam tot timpul, dar care iti va lasa si 2-3 subiecte reflectie. Distributia, una fara cusur, se achita onorabil de sarcini, Elisha Cuthbert reusind chiar sa ma surprinda, personal fiind destul de suspicios cand vine vorba de talentul unei femei exagerat de frumoase (dupa parerea presei de profil). Nota filmului este 6. Parerea imi apartine!

sâmbătă, 8 mai 2010

The Missing Person (2009)

 Ma asteptam la altceva atunci cand m-am hotarat sa vad acest film. Banuiam un film politist dulceag, fara consistenta,acel film pe care incerci sa-l vezi inainte de culcare stiind ca pe la jumatate ti se vor inchide ochii. Si, cel mai probabil, pentru multi exact asta va fi. Pentru ca e nevoie de o anumita stare de spirit si de destula condescendenta ca sa digeri un astfel de film, unic in felul lui. Avand aerul anilor '50, filmat si montat ca atare, poate fi, in egala masura, o incantare pentru o anumita categorie de spectatori.
  John Rosow(Michael Shannon) este un detectiv particular model: singuratic, falit,  aproape alcoolic, vesnic cu tigara intre dinti insa suficient de perspicace incat sa miroasa orice combinatie. In urma primirii unui telefon nocturn de la un misterios om de afaceri (clasic, nu?) acesta pleaca in urmarirea unui individ care calatoreste cu trenul de la Chicago la Los Angeles, insotit de un copil. Si cam asta e tot! Pentru ca in cazul acestui film actiunea cade in plan secund, subiectul fiind singuratatea, izolarea, ce drame ne determina sa ajungem in situatia asta si cum ne afecteaza psihicul, viata.
  Michael Shannon interpreteaza fara greseala, intrand incredibil de bine in pielea personajului si reusind astfel, dupa parerea mea, rolul carierei sale. Regizorul Noah Buschel se achita remarcabil de sarcina, filmul desi pe alocuri prozaic si tern, avand un aer placut de film noir. Sunt convins ca nu vor fi multi cei care sa aduca osanale acestei productii, insa eu il consider un film bun si original. Nota 7.5. Parerea mea!